Cafea la plic cu zahăr brun și un strop de nesinceritate
Ieri a fost Ziua internațională a cafelei, sărbătorită în multe țări, printre care păsămite și România. Lucru pe care l-am aflat ieri seară, după multe peripeții.
Ieri a fost Ziua internațională a cafelei, sărbătorită în multe țări, printre care păsămite și România. Lucru pe care l-am aflat ieri seară, după multe peripeții.
Da, și pireu, și piure sunt forme acceptate ale cuvântului.
Stăteam și lucram când mi-a trecut prin minte că m-aș întoarce pe o anumită străduță de pe docuri, unde erau tot felul de restaurante șic înghesuite unele în altele, o cafenea modernă menită să ia ochii turiștilor, bărulețe retro, ușor prăfuite, ceva localuri asiatice pitite între clădiri și un aer nu foarte îngrijit, dar pitoresc.
Mama mea are o prietenă care s-a mutat în Japonia acum un car de ani, pe la început de ‘90, și care mai trece din când în când prin România să-și vadă vechii colegi de școală și să mai dea câte o raită pe aici. Am auzit povești despre cum într-o vreme traducea pentru poliție pe acolo și suna incitant, sau cum s-a pus la punct cu gramatica limbii maghiare pentru că a ajuns să fie profesor nativ la o universitate japoneză.
După moartea lui Vadim comentatorii s-au împărțit în două tabere: cei care fac ce făceau și înainte și spun că era nebun – și cei care zic „Despre morți, numai de bune” și povestesc ce om cult era.
Cred că ați observat că plagiatul e în floare printre politicienii țării noastre – sau mai degrabă a fost în floare, că majoritatea nu l-au terminat ieri, ci mai demult. Acum descoperirile de plagiat sunt la modă. E o lecție importantă aici, despre lumea care se schimbă. Mai bine nu te hazardezi să faci imoralități care nu se descoperă azi, pentru că se pot găsi mâine.
**Patrick Rothfuss – Numele vântului. (fantezie; mai exact, epic fantasy) **
Am citit în dimineața asta un articol la nwradu pe blog, în care zicea că înțelege cum a apărut Holocaustul: „prin frică, paranoia și incapacitate de înțelegere, toate izvorâtă din lipsa de educație.” Spunea asta în contextul refugiaților sirieni de azi.
E o chestie care-mi place la BBC: se respectă și își respectă audiența. Nu fac mereu totul perfect – uneori ai episoade proaste de Doctor Who (grrr), alteori ai nebunii gen o comedie romantică-polițistă muzicală în care actorii fac lip-sync, Blackpool, de nu știi sigur dacă-ți place sau ți se pare proastă, dar râzi cu lacrimi oricum.
Pe la mijlocul lui august m-a întrebat cineva dacă merg la Webstock. Era cât pe-aci să zic că n-am călcat niciodată în Vama Veche și că nu știam că se mai ține și că nu cred că mă interesează oricum, dar pe urmă m-am prins că mă gândeam la Stufstock.