Espresso. E peste tot: în cafenele, în baruri, în casele oamenilor, în restaurante, în firme. Nu poți să arunci o piatră într-un oraș cât de cât fără să dai într-o ceașcă de espresso. Așa că atunci când am ajuns în Turcia acum ceva timp, într-un orășel industrial de lângă un sat aflat pe lista UNESCO, am rămas siderată să văd că singura cafea disponibilă era, evident dacă stai să te gândești, cea turcească. La ibric.
În școală nu-mi plăcea Eminescu. Nici nu-mi displăcea. Mi-era indiferent, pentru că suna bine și nu era dezgustător, spre deosebire de alde Arghezi. Însă era mereu acolo, prea prezent și prea lăudat ca să-mi pun problema de a avea vreo părere despre el. Eminescu e Luceafărul poeziei românești, iarba e verde, mai e ceva de zis?…
„Pe unde o fi și Cipangu?” o fi întrebarea normală; a fost și a mea când am văzut titlul. Denumirea îmi era vag cunoscută, bulina roșie de pe copertă și numele sugerează că ar fi vorba de ceva de prin Japonia. Dar Cipangu? Ce-i cu Cipangu? Unde e Cipangu?
Se pare că emisiunea Dan C. Mihăilescu, Cartea de la ora 5, mai e urmărită doar de vreo 400 de persoane pe Youtube. Pe Facebook vizualizările sar de 2-3000 aproape constant, dar Facebook-ul face autoplay și numără aproape orice autoplay ca vizualizare. (apropo, puteți dezactiva autoplay-ul din setări, există acolo un tab pentru clipuri video – eu de-abia ieri m-am obosit s-o fac, dar parcă e mai bine fără să se miște tot felul de chestii pe ecran de capul lor).
M-am dus și eu la poștă, ca tot omul – n-am mai fost de ceva vreme, așa că iar am uitat care-i mersul lucrurilor. M-am uitat în jur și am văzut doar două ghișee, că era doar o filială mică a Poștei Române. Unul avea puse pe perete niște plicuri, cu prețurile atașate. Celălalt avea o foaie pusă în față, pe care scria cum îți plătești factura la gaz, iar în spate scria ceva de colete și de poștă prioritară internă.
Din când în când, dau peste un mesaj tradus de subsemnata care reușește să fie ca nuca-n perete. V-am povestit de asta în Felicitări, ai câștigat un 5 Zi Premium!!!, când vă ziceam că uneori cei din localizare primesc bucățele de mesaj răspândite în excel-uri, de apare într-o parte „Felicitări, ai câștigat un”, în alta „Zi” și în alta „Premium”, de nici cu gândul nu te-ai gândi că toate se vor uni într-un dezastru ambulant.
Ieri seară ascultam podcastul celor de la ICR și discuțiile despre Batman vs. Superman, când a spus Eftimie un lucru: că există un critic de film care ar avea mai multă dreptate dacă ar da cu banul și ar decide așa dacă un film e bun sau prost.
Un lucru pe care nu cred că l-am pomenit prea des pe aici e că am fost depresivă câțiva ani de zile, de prin anul 2 de facultate și până cam când am terminat masteratul – sau mai mult de atât, dar ce a fost mai rău a fost mai mult în primii 2-3 ani.
Am petrecut weekend-ul mergând din cafenea în cafenea, cu vreo 2-3 cărți după mine. Aerul era respirabil. Într-un restaurant, un chelner întrebat de legea fumatului a zis că nu prea sunt diferențe; e mai slabă mișcarea pentru că de obicei perioada asta a anului e mai slabă, deci nimic nou sub soare.
Una dintre cele mai bune serii de cărți pe care le-am citit vreodată e Arc of Sacrifices de Lightning on the Wave, serie cunoscută și ca Sacrifices Arc. Bine, nu e foarte cunoscută sub nicio denumire, dar asta e altă poveste.