Roxana-Mălina Chirilă

Am văzut de curând un articol la Krossfire, despre cum rar e omul capabil să tragă apa la toaletă la spital. Chestie care mi-a adus aminte de două faze pe care le-am pățit și eu.

Citeam un articol despre Comic Con de pe scena9, în care autorul se plasează la o distanță academică și obiectivă față de fani și convenții. Bine, între noi fie vorba, orice poziție academică încearcă să fie distantă și obiectivă – cercetătorul nu scrie niciodată „eu cred”, ci „s-ar putea afirma, pe baza afirmațiilor de mai sus”.

Mi se pare că antologiile de povestiiri seamănă cu niște cufere uitate în pod: le deschizi și dai peste tot felul de lucruri, unele mai bune, altele mai rele, deseori interesante. E posibil s-o mai fi spus pe undeva, dar dacă mă repet, eh, asta e. Și impresia mea se repetă.

Am mai multe motive pentru care sunt împotriva schimbării Constituției:

El stă întins pe canapea, citește HAC!BD, care se traduce „Harap Alb continuă! Banda desenată”, sau așa ceva. Eu îmi tot promit că mă apuc de ea și tot mă iau cu altele – avem tot teancul, 32 de numere, unele încă în țiplă.

Azi mă grăbeam un pic spre casă, așa că am luat taxiul din centru până la mine. Taximetristul era un tip extrem de vorbăreț și prietenos care-mi punea tot felul de întrebări personale. În general mă doare sufletul să nu le răspund oamenilor de genul ăsta, chiar dacă n-am chef să le povestesc toată viața mea… așa că ce să fac? I-am răspuns.

Cine a mai fost prin zonă știe că-mi plac puzzle-urile. În general cele de 1000 de piese, pentru că sunt relativ ușor de manevrat, n-au nevoie de foarte mult spațiu și pot fi terminate în 2-3 zile.

Mă întrebam la un moment dat de unde vine obsesia scriitorilor și traducătorilor de fantasy din România de a băga cuvinte învechite pe unde apucă, de spui că toată lumea e musai Tolkien. Și pe urmă m-am prins: pentru că nu e foarte clar de ce Tolkien e Tolkien și se descurcă atât de bne cu limbajul pompos/arhaic… și de ce nu toată lumea trebuie să fie Tolkien.

Pe scurt, Netflix caută traducători care să se ocupe de subtitrările pentru filme și seriale. Până aici, nimic surprinzător: dacă ai tone peste tone de conținut și vrei să intri pe piețe noi, e clar că ai nevoie de oameni care să se ocupe de localizare.

Numele complet al acestei cărți este „În șalvari și cu ișlic: biserică, sexualitate și divorț în Țara Românească a secolului al XVIII-lea”, deoarece tradiția celor care fac parte din lumea academică e să scrie titluri cât mai clare cu putință, chiar dacă se lungesc pe jumătate de pagină. Ceea ce ar trebui să vă spună ceva despre cartea Constanței Vintilă-Ghițulescu: e o carte de specialitate bine documentată, plină de referințe, dar un pic mai greu de citit.