Roxana-Mălina Chirilă

Am aflat azi că o prietenă, bolnavă de scleroză multiplă, și-a pierdut pensia din care trăia, dar și-a păstrat obligația de a cotiza la pensiile speciale ale scriitorilor români și la mărețele proiecte ale Uniunii Scriitorilor. A scris o grămadă de poezioare pe net de-a lungul anilor, iar cei de la Herg Benet le-au publicat într-un volum.

Regula numărul unu: indiferent la ce ai lucrat și cât de bine ți-ai făcut treaba, va veni cineva care să spună că traducerea nici nu se compară cu originalul.

Când oamenii din țările avansate ale lumii ajung la 75 de ani, li se oferă ocazia de a se înrola în armata care apără omenirea de amenințările extraterestre. Iar ideea sună bine: dacă te acceptă cu un picior în groapă și te fac apt de luptă, înseamnă că, orice ar fi, ai ocazia s-o duci ceva mai bine decât înainte.

Înșiruirea de mai jos nu e în vreo ordine anume – e după cum îmi aduc aminte de locuri. Lista e conform gusturilor mele, adică nici prea picant, nici prea gras, nici prea în zona arabă.

1. Câte un fluture de noapte care zboară pe tot tavanul bucătăriei și nu se lasă prins.
2. Când mă trezesc obosită, am de lucru peste weekend, îmi fac curaj să mă apuc de treabă și pică serverul de muncă.
3. Când ajung în stația de autobuz fix atunci când cel pe care voiam eu să-l iau pleacă din stație.
4. „Am încuiat ușa? Da… nu.. am încuiat-o, sigur. Niciodată n-am uitat-o descuiată. Să mă întorc să verific?…”
5. Lipsa reluării pronumelor: „ Printre acești agenți amintim pe” – ori „îi amintim pe”, ori „le amintim pe”, în funcție de sexul persoanelor. Știu, știu, e o chestie minoră, dar mă sâcâie.
6. Oamenii care se plâng de maneliști că ascultă muzica la maximum, după care se duc și ascultă Metallica la maximum.
7. Faptul că autocorrectul din Chrome nu recunoaște cuvântul „sâcâie” și mi-l subliniază.
8. Senzația că știu cuvântul perfect pentru un lucru, îmi stă pe limbă, dar nu mi-l amintesc. (li se întâmplă și altora)

Undeva, într-un ținut blestemat, Dragonul coboară printre muritori o dată la zece ani ca s-o ia ca tribut pe cea mai frumoasă și talentată fecioară din cele câteva sate.

O chestie care-mi place când citesc chestii scrise de victorieni e că sunt foarte siguri pe locul lor în lume: ei sunt crema cremelor, vârful vârfurilor. Din cam orice citești scris în Anglia secolului XIX răzbate siguranța de sine a unor oameni care au cucerit lumea, au făcut descoperiri științifice cu duiumul și sunt mândri de asta.

Mie nu prea-mi plac copiii ca subiect de conversație. Deseori prefer să discut despre orice altceva. Dar am citit o carte care mi-a plăcut pe tema asta. La un moment dat, tatăl a învățat-o pe fiică-sa de cinci ani să facă pâine – pâine de-aia din Moldova, de e complicată și are ouă.

Știți momentul ăla în care dați de o carte sau de un serial care vă place mult, așa că găsiți ceva asemănător, vă puneți în fotoliu, vă pregătiți să fiți încântați și rămâneți _super-_dezamăgiți? Chiar dacă tehnic vorbind, tot ce v-a plăcut în primul caz există și în al doilea?

În fiecare an, timp de o zi, există în anumite orașe din țară o paradă a homosexualilor, care se plimbă pe cele mai circulate țări. Lumea urlă „huo” din toți rănunchii, „Să facă ce vor la ei acasă, să nu facă scandal în oraș! Să nu ne scoată nouă ochii și urechile cu dragostea lor! Câtă nesimțire!”