Roxana-Mălina Chirilă

A scris krossfire un articol despre cum sunt românii sceptici la plătit cu cardul. Are niște idei ok, dar vin cu o contra-idee de om căruia nu-i e frică de tehnologie, însă nici nu sare să adopte chestii noi.

Am o prietenă bună care găsește cumva cele mai neobișnuite lucruri – de exemplu, o ediție ilustrată a cărții „Corigent la limba română” de Ion Minulescu, în care ilustrațiile sunt din cu totul alt meci decât textul în sine.

Am vorbit deja despre „The Sandman”, seria de benzi desenate scrisă de Neil Gaiman, așa că nu mă mai repet. „The Dream Hunters” are loc în același univers, dar nu cred că e necesar să știi seria originală ca să înțelegi povestea.

Acum vreo doi ani am cumpărat de la Humble Bundle un pachet de cărți publicate de Small Beer Press – de atunci, citesc câte una când vreau o carte cu un stil impecabil, dar fără să mă preocupe prea mult cât de tare se leagă narațiunea (am menționat și „Arhivista Wasp”) de la ei.

Când eram mică, aveam o carte cu „Crăiasa zăpezii” de Hans Christian Andersen, care mi se părea teribil de lungă. Dacă ar fi să mă iau doar după amintiri, „Crăiasa zăpezii” nu e chiar cât „Război și pace”, dar sigur e cât „Anna Karenina”.

A fost odată o fată picată din Lună. La propriu. Familia ei adevărată a trimis-o pe Pământ din cauza unui conflict celest, iar aici a fost descoperită într-o tulpină de bambus de un om sărac, dar bun la suflet, care a dus-o acasă și a crescut-o împreună cu soția lui.

Pasul 1: Te duci la oamenii de cultură din România și îi rogi frumos să-ți acorde câteva minute ca să înregistrezi un mesaj pro-cultură.

Un lucru care-mi place la seria Discworld a lui Terry Pratchett e că, deși poveștile au toate loc în aceeași lume, nu e deloc necesar să le citești în ordine, ci au deseori sens și ca romane de sine stătătoare – așa că pot să recomand „Formidabilul Maurice și oastea rozătoarelor savante” fără nicio problemă.

„Fables” e o serie de benzi desenate scrisă de Bill Willingham, care a fost publicată în 150 de numere din iulie 2002 până în iulie 2015.

Nu știu dacă mi se pare doar mie sau chiar așa e, dar în ultima vreme remarc că se tot reinterpretează basme. O fi un curent (sau poate e de mai demult și de-abia acum îl remarc eu).