Vorbeam de curând cu Dorin care zicea că nu i-a plăcut deloc, dar deloc „Sapiens” de Harari. Pentru cine nu știe, asta e o carte care descrie istoria omenirii de la origini și până în prezent, scrisă de un tip care are doctoratul în istorie. E foarte la modă, o am și eu pe lista de chestii de citit la un moment dat ca să văd care-i faza, e recomandată de Bill Gates și Obama.
Stăteam de curând și mă gândeam la ideea aia pe care ne-o repetăm uneori, cum că persoanele dragi care au murit sunt „sus, în ceruri” și ne urmăresc de acolo – sus în cerurile metaforice, desigur, pentru că altfel consensul pare să fie mai degrabă de lume paralelă decât de vreo proiecție a lumii morților într-un colț al lumii fizice.
Odată ca niciodată, înainte ca Orientul Mijlociu să fie musulman, era creștin. În primele secole de după Hristos, când majoritatea Europei era încă păgână, înainte să se petreacă schisma dintre catolicism și ortodoxism, creștinismul s-a extins de-a lungul Drumului Mătăsii, prin Siria, India și chiar China și Mongolia. S-a extins și în nordul Africii, atât pe lângă Marea Mediterană, cât și în Etiopia, unde a rămas până în zilele noastre.
Am văzut zilele astea o poveste interesantă pe Facebook despre o profesoară de engleză din Cluj care are o confruntare absurdă cu mama unui elev. Mai exact, profesoara le-a predat elevilor o lecție despre corpul uman din care face parte și cuvântul „foot” (picior, labă a piciorului). Însă pentru că „foot” în engleză se citește aproximativ ca „fut” în română, iar copiii repetă acasă ce au învățat la școală, profesoara s-a trezit cu o reclamație cum că predă porcoșenii la oră.
O dată la câteva luni, aud că este absolut important și esențial ca orice persoană cu drept de vot să fie profund interesată de politică. Am citit-o în comentarii pe bloguri (inclusiv pe al meu), cel mai recent l-am văzut pe Radu Dumitru explicându-i lui Dorin Lazăr de ce e esențială implicarea, iar mai demult cineva deplângea faptul că tinerii din ziua de azi nu mai știu cine e în fruntea ÎCCJ și cine sunt miniștrii.
WordPress a schimbat editorul de text în care scrii articolele. Acum e cu 100% mai enervant, cum mă apuc să scriu un articol, cum mă enervez și renunț la mijloc.
Mai demult, într-o librărie din București, mi-au picat ochii pe o colecție de cărți horror, de mister și supranaturale de la Wordsworth, printre care era și „Varney, the Vampyre” de James Malcolm Rymer.
Mă învârteam ieri prin bucătărie și încercam să fac prânzul și un desert în același timp, pentru că din când în când am impresia că mă pot coordona suficient încât să fac multitasking. (Am reușit să nu pun usturoiul în desert și nici zahărul în paste; la drept vorbind, am uitat complet de zahăr, dar e ok, cine a zis că dulciurile sunt dulci?)
Pe vremea când eram în liceu, știam un tip de peste 40 de ani care făcea sport – mergea la baschet de câteva ori pe săptămână, era în ceva echipă locală de amatori și participa la concursuri cu alte echipe de amatori.
Internetul românesc e mai deprimant decât un emo tăindu-și venele în timp ce ascultă „My Immortal” de Evanescence, așa că am luat o pauză lungă de la el. Am aflat tot felul de chestii inutile, cum ar fi că se poate țese la așa ceva, dar nu și dacă-i spune tot „război de țesut” chestiei respective.