Articolul în care explicam cum funcționează o traducere creativă dând un exemplu din versurile lui Ice Cube a ajuns ceva mai popular decât mă așteptam. Ceea ce e bine, pentru că am văzut din comentariile de pe internetul larg care sunt nelămuririle și obiecțiile – mai ales că traduc deja de peste zece ani, iar asta înseamnă că deseori uit ce e evident pentru oricine privește domeniul din afară și ce nu.
Pe scurt, așa: sunt pe internet de pe vremea când țârâiau modemurile atunci când te conectai la internet, de pe vremea când Google nu era mare, iar Altavista exista. Bancurile se trimiteau în e-mailuri de către prieteni și era grozav dacă te aflai pe lista unuia care știa să le găsească și să le aleagă.
În Sfântu Gheorghe nu ninge aproape niciodată foarte mult. Sunt multe zile de ianuarie în care temperatura coboară la minus douăzeci de grade Celsius, de aduci până și husky-ul în casă și stați împreună la gura sobei în timp ce centrala termică duduie – dar de nins, rareori ninge mult.
Discutam cu Kay în comentariile de la o postare anterioară. Fiind vorba de cât de puternic trebuie să fii integrat într-o cultură ca să poți traduce din ea, mi-am dat seama că e mai greu de explicat fără exemple concrete, pentru că dialogurile descind într-un fel de vag în care pare că spunem același lucru și de fapt nu prea.
Continuare la articolul de aici, cu Amanda Gorman. După ce Rijneveld a renunțat să mai traducă versurile Amandei Gorman în daneză, în urma scandalului făcut de o activistă, a mai apărut o problemă cu traducerea versurilor lui Gorman în limbi străine: traducătorul în catalană al lui Gorman a fost „dat afară”.
De câțiva ani am cont pe Goodreads, o rețea socială pentru cititorii de cărți, unde poți să ții evidența a ce ai citit și să scrii recenzii sau impresii. Teoretic, ca filoloagă, știu că aș putea să-mi fac fișe de lectură, mai ales pentru cărțile de non-ficțiune, dar fiind mult prea leneșă, măcar am o listă cu ce am citit în ultimii ani și câteva recenzii scurte.
Povestește Krossfire de recentele lui experiențe cu comenzi livrate cu greu prin București de 1 martie, pentru că micile afaceri care promiseseră livrări rapide nu au reușit să se țină de cuvânt. Deplânge situația, așteptările noastre scăzute cu privire la comenzi livrate la timp și faptul că prea puțini propun termene-limită până la care chiar privești ce ai comandat.
Inițial nu aveam de gând să scriu despre treaba asta, dar văd că se răspândește și pe internetul nostru, din motive pe care din păcate le înțeleg prea bine.
Odată ca niciodată, în vremuri imemoriale care au durat până acum câțiva ani, nu obișnuiam să citesc romane de dragoste. Știți și voi de ce: romanele de dragoste sunt câh. Pe scara valorilor literare, sunt atât de jos încât au ajuns în beci. Sunt nașpa. Sunt prost scrise, sunt cărți de duzină al căror fir narativ se repetă iar și iar, sunt sentimentale și neinteresante.
E o zi frumoasă în care dau de patriarhat. Frecam un pic netul la cafea înainte să mă apuc de treabă și am văzut postarea asta, în care o fată se întreabă cine ar fi în absența „patriarhatului” – practic, a oricăror prejudecăți despre femei. Și nu demult citeam articolul lui Dorin despre o fată de clasa a 12-a care a scris în DoR că e descurajată să fie inginer pentru că e fată.