Am ajuns la Constanța la început de octombrie, în afara sezonului și, conform prietenilor noștri, în afara oricărei logici sănătoase. Am coborât din tren pe seară, am evitat un taximetrist pus pe șmenuri, am găsit unul pus pe treabă și nu peste mult timp am tras la hotelul nostru dintre Constanța și Mamaia, unde mai erau și alți câțiva turiști pierduți.
Zilele astea am găsit un articol extrem de amuzant - și nu doar pentru că românul care a dat link-ul a uitat să pună citatele în ghilimele, așa că lăsa să se înțeleagă că el însuși ar fi mare profesor pe la diverse universități americane. Aaah, e mișto când se deplânge lipsa culturii exact demonstrând lipsuri.
Se iau ovulele fecundate ale plantei și se zdrobesc cu mult înainte să se dezvolte. Se amestecă cu apă și cu nenumărate ciuperci atât de mărunte încât nu le vezi cu ochiul liber. Se lasă să se înmulțească, făcând colonii extinse. Se bate apoi amestecul până când proteinele din el se rearanjează și formează o masă mai solidă. Se lasă iar să se dezvolte și mai tare coloniile, pentru ca amestecul să se-ntindă (va deveni și lipicios). Bagă-ți mâinile în el și probabil ți se va lipi de degete. Trage-l și-l vei vedea cum se transformă într-un mediu albicios, moale, care se întinde după tine. Bagă-l la căldură mare, iar coloniile vor crește într-o frenezie a înmulțirii, vor degaja gaze - iar în final vor muri. Scoate de la căldură amestecul. Mănâncă-l. În mod normal, îi spui „pâine”.
Mi-ar fi plăcut să încep recenzia asta cu o propoziție precum „Antologia IA7 din colecția Seniorii Imaginației nu este al șaptelea volum al vreunei serii”, dar scriind cuvintele astea mi-am dat seama că am greșit titlul. L-am verificat. Cartea se numește de fapt „IA7 – Antologia Colecției Seniorii Imaginației 2022” și acum sufăr de întrebări existențiale. Colecția asta e compusă din romane și nuvele, iar antologiile sunt publicate anual? Cam asta ar fi, nu? Și probabil publică doar autori consacrați (sau bătrâni, presupun). Dar dacă e antologia colecției, textele ar fi prezente în restul colecției, iar aici sunt doar antologizate? Altfel titlul ar avea mai multă logică să fie „Antologia IA7 - Colecția Seniorii Imaginației 2022”.
Hei, v-ați dorit vreodată să participați la un sport de echipă și să fiți atât de buni încât să câștigați toate meciurile, să fiți mai tari și decât inamici, și decât coechipieri, iar toată lumea să vă iubească? Exact asta i se întâmplă lui Harry când descoperă Quidditch, sportul jucat zburând pe mătură (e tradus la noi în edițiile vechi ca Vâjthaț).
Hogwarts e un loc extraordinar: personajele din tablouri se mișcă, scările se mută când ți-e lumea mai dragă, fantomele zboară prin pereți și niciodată nu poți să știi castelul la perfecție. Întotdeauna există un culoar secret, o încăpere necunoscută, o carte interzisă. E lumea vrăjitorilor în mic: o școală intimă, dar în care poți rătăci oricât, un loc pe care-l poți învăța cât să-l navighezi relativ repede, dar care-ți rezervă mereu secrete. Castelul e atât de vechi încât ar putea foarte bine să fie etern, iar lângă el se află un lac în care trăiesc ființe magice și o pădure interzisă în care cine știe ce se află.
După ani întregi în care a fost tratat groaznic de rudele lui, Harry Potter primește o scrisoare. N-apucă să o citească, pentru că-i e imediat confiscată de unchiul Vernon, dar a doua zi sosește alta. Apoi, zi de zi, sosesc din ce în ce mai multe, până când unchiul se satură și târăște toată familia într-o excursie, dar scrisorile continuă să sosească indiferent oriunde ar fi, chiar și dacă se cazează la un hotel. În cele din urmă se refugiază pe o insulă mică din largul mării, iar la miezul nopții, fix când Harry împlinește 11 ani, ușa e dărâmată de Hagrid cel gigantic și prietenos, care-l informează că e vrăjitor, îi dă un tort, îi prăjește cârnați și îi creează o codiță de porc lui Dudley.
În 1990, în lumea poveștilor a apărut un băiat-vrăjitor englez cu părul brunet și ciufulit, ochelari groși cu ramă rotundă și o bufniță care zbura în jurul lui. Băiatul era Timothy Hunter, bufnița era Yo-Yo, iar povestea era spusă în benzile desenate „The Books of Magic” de Neil Gaiman de la DC Comics, publicate în 1990-1991 și reluate în 1994-2000. „Harry Potter și piatra filozofală” a apărut în 1997.
Dacă nu greșesc, anul în care am citit prima oară o carte Harry Potter a fost 2001. Seria era deja un fenomen mondial, dar în Sfântu Gheorghe nu țin minte să fi fost prea cunoscută. Câțiva ani mai târziu, Anne Rice avea să fie trecută din mână în mână în clasă, dar JK Rowling nu a avut aceeași priză printre colegi.
Dorin Lazăr vorbește de oamenii care îl descoperă la 40 de ani pe Dumnezeu și imediat îl promovează în fața celorlalți de parcă ar fi descoperit veganismul. Spune multe lucruri în articol și cu majoritatea sunt de acord, dar mi se pare că greșește într-un punct: cel în care spune că oamenii doar mimează găsirea lui Dumnezeu pentru că nu-și caută drumul, ci doar îi lovește o criză.