Cuvintele pe care le rețineți
Am ceva de adăugat la articolul în care spuneam că lumea e atât de obsedată de limbajul licențios încât nu mai e atentă la nimic altceva.
Am ceva de adăugat la articolul în care spuneam că lumea e atât de obsedată de limbajul licențios încât nu mai e atentă la nimic altceva.
După cum zice și titlul postării, mi-e dor de software mai puțin inteligent. Poate pentru că țin minte calculatoarele anilor ‘90 și 2000, poate pentru că îmi place să am control asupra propriilor dispozitive, mi-e dor de softuri care fac ce le zic eu și nimic mai mult. Vreau să instalez eu cu mâna mea lucruri, nu să se instaleze pentru mine. Vreau să decid eu unde se salvează totul.
Pentru că tot e sezonul, am două cuvinte de zis despre standarde în relații.
Ați observat că generațiile vechi, crescute în comunism, seamănă puternic cu generațiile noi, crescute pe internet? Probabil că nu. Dar e amuzant să constați că există cuvinte care creează o criză existențială prin simpla lor enunțare. Nu sunt aceleași pentru cele două grupuri sociale, dar efectul e asemănător.
Uneori mai merg la lansări de carte. Sunt distractive, dacă ideea ta de distracție e să mergi cu un prieten și să chibițezi - sau să iei notițe pentru scris articole acide pe blog mai târziu. Azi, 10 februarie, am fost la lansare la „Păturica roz. Întemnițat în China comunistă” de Marius Balo. Evenimentul s-a ținut în librăria Humanitas Brașov și au venit ca invitați și preotul Ioan Chirilă, profesor la UBB, și Aureliu Bejenariu, de la Asociația „15 noiembrie 1987” Brașov.
Am făcut un curs de caligrafie anul trecut - poate pentru că l-am găsit din întâmplare când căutam ceva interesant de făcut prin oraș, poate pentru că acum câțiva ani eram acasă la o prietenă artistă și mi-a dat penițele ei să mă joc cu ele, poate pentru că am un simț al umorului mai șui. Cert e că am văzut că există așa ceva și m-am dus.
Mă apucasem să scriu altă postare, dar întâi: o tiradă.
Într-o bună zi, când îmi amintesc, trebuie să citesc un roman de Sandra Brown. N-am citit niciodată unul, iar Sandra Brown e de referință și e invocată de fiecare dată când e vorba de siropuri cu scene fierbinți, pentru că scenă literară de sex „fierbinte” ajunge să fie desemnată ca fiind „gen Sandra Brown”.
Nu asta voiam eu să postez zilele astea, dar situația e cea care este.
A trecut mai bine de jumătate din prima lună din 2024, iar eu deja mi-am făcut avânt să-mi îndeplinesc promisiunea de a abandona cel puțin 10 cărți anul ăsta. Trăiască autorii români!