Din motive, se pare că o postare pe care am scris-o la începutul anului despre cum Cristela și Călin Georgescu nu sunt străini de MISA face un pic de vâlvă zilele astea.

În articolul respectiv explicam că Georgescu are multe idei similare cu MISA și că a fost și promovat la un podcast care promovează alți misani. Nu am informații noi despre ce face Georgescu cu viața lui privată, dar am câteva lucruri noi de zis despre MISA.

Mai e MISA relevantă în 2025?

Nu mai e mare subiect de presă, asta-i clar. Dacă în 2004-2005-2006 nu puteai face un pas fără să afli de Bivolaru și yoghini, acum cunosc oameni care parcă au auzit doar pe jumătate de MISA sau poate n-au auzit deloc de ea. Hei, am colegi la facultate care s-au născut după ce s-a dus vârful subiectului.

Numărul de yoghini de la MISA a scăzut (din câte aud, cel puțin), dar numărul de oameni care fac yoga a crescut datorită numărului mare de studiouri care se ocupă de așa ceva. România a intrat și ea în circuitul culturii internaționale, ceea ce înseamnă că la terapie auzi de meditație și în oraș vezi cursuri de yoga pe lângă cele de fitness mai clasic.

Conspirațiile favorite ale misanilor, cum ar fi cele cu francmasoneria și extratereștrii, sunt pe toate drumurile. Poate că „Revista misterelor” nu se mai găsește la defunctul Rodipet, dar există o mulțime de site-uri care se ocupă cu diseminarea poveștilor de acest fel, iar rețelele sociale împrăștie și ele conspiraționisme fără număr.

Într-un sens, MISA nu mai e la fel de relevantă. Fenomenul nu mai e atât de șocant și de diferit pe cât era odată. Pe de altă parte, poate că tocmai faptul că ideile de acolo apar atât de des o fac mai relevantă ca nicidoată - nu ca entitate în sine, ci ca fenomen.

Falsele probleme cu MISA

Cu cât trece timpul mai mult, cu atât mi-e mai clar că yoghinii de la MISA aveau dreptate cu un lucru: societatea se leagă de ei pe nedrept, din cauza unei false pudori. Prea mulți vor să fie scandalizați de practici sexuale neobișnuite ca formă de distracție și îi blamează pe yoghini pentru asta.

De fapt, nu. Stați. Aș zice așa: singurul lucru care într-adevăr displace la MISA e obsesia cu urina (Bivolaru are un fetiș, csf, n-ai csf). Lucrul care ar plăcea e ăla cu sexul, dar un cetățean respectabil n-ar face o orgie sau ce-o fi nicidoată. În rest, ar fi foarte acceptabili.

Nesurprinzător, ziarele și emisiunile anilor 2000 au marșat fix pe partea cu urina și sexul, ceea ce pe de-o parte a oprit suficienți oameni din a se asocia cu MISA și din a cădea pradă practicilor de acolo; dar pe de altă parte, a ascuns tacticile și opiniile reale ale yoghinilor. Real vorbind, nu s-a discutat niciodată serios de MISA în România. A fost mereu doar un scandal.

Problemele reale cu MISA

1. Dezinformarea

MISA e clădită pe munți de povești despre energii, zeități, masoni, îngeri, Iisuși, yoghini, reptilieni, sataniști și așa mai departe. E clădită și pe munți de povești despre cum funcționează lumea și corpul uman.

Poveștile respective sunt alese și adaptate pentru a corespunde ideilor deja existente la MISA. Mircea Eliade își făcea la un moment dat apariția în articole și prelegeri, dar citatele din el erau modificate pentru a elimina lucruri care nu corespundeau doctrinei: se eliminau referințele la tantrici care mănâncă carne, de exemplu, deoarece yoghinii sunt vegetarieni.

Evident că dacă pornești de la premisele greșite nu poți ajunge la concluzii corecte. Dacă încerci să te vindeci de cancer cu tehnici care nu funcționează, ajungi mort (după cum au descoperit suficienți yoghini pe pielea proprie).

Dezinformarea e despre felul în care funcționează lumea, despre politică, despre societate, despre oameni.

2. Impresia deținerii adevărului suprem

Yoghinilor de la MISA li se repetă constant că sunt foarte norocoși să afle toate lucrurile importante și prețioase pe care le află - de la adevărata tradiție milenară yoga, la adevărul despre francmasonerie.

Dezinformarea e prea multă ca să conteze dacă yoghinul reușește să infirme una sau două idei pe care le aude; dar și când vrea să discute unele dintre idei se ciocnește de rezistență. Să pui sub semnul întrebării ce auzi se numește „îndoială demoniacă”. E mai bine să crezi ce credeai deja și să te uiți doar la informațiile care confirmă ideile grupului.

3. Presiunea

Pentru că acolo există adevărul adevărat și suprem, e aiurea să nu faci ceva în privința asta. Să lupți contra conspirațiilor din umbră care vor să distrugă societatea așa cum o știm. Să faci tone de meditații ca să ajungi la Dumnezeu. Să faci yoga ore întregi ca să evoluezi spiritual. Să-ți asculți maestrul ca să ajungi mai repede la eliberarea supremă.

Din aproape în aproape, între dezinformare și presiune, oamenii ajung să facă acele lucruri despre care se discută apoi în presă: implicare în industria sexuală, muncă grea pentru Mișcare și nu numai. Dacă orice semn de întrebare e o provocare de depășit, dacă orice dificultate personală e o oportunitate de a crește și de a te detașa de nimicuri, iar acest lucru ți se repetă constant, până la urmă ajungi să-ți faci rău și să te convingi că suferința proprie și cea a celor din jur e doar o durere de creștere.

4. Erodarea relațiilor sociale

Un lucru de care se discută când e vorba de secte e că sectanții tind să-i respingă pe cei din exterior și să rămână doar între ei. Într-un fel, e parțial valabil și pentru yoghini: cei din afară nu înțeleg. Cei din afară sunt… nu inferiori, dar necunoscători, asta sigur. Nu au profunzime, nu au relații solide, nu au vieți sexuale bune, nu înțeleg spiritualitatea. Și atunci, uneori trebuie să-i lași în pace și să fii alături de oameni care au aceleași scopuri și idei ca tine și care te pot susține în creșterea ta, nu?

Din nou, nu de tot. Poți să ai prieteni în exterior, nu te oprește nimeni. Dar e destul de clar cu cine o să stai mai mult.

Însă relațiile sociale nu sunt foarte bune nici în MISA. De fapt, aș zice că sunt mai puțin sănătoase decât cele obișnuite. Fiecare defect real sau perceput al unei persoane va fi criticat în numele „creșterii” acelei persoane.

Yoghinii de la MISA sunt puși mereu sub lupă de către ceilalți și supuși criticilor. Ce muzică ascultă? Ce mănâncă? Ce tehnici aplică? Cât de mult? De ce nu fac X și Y?

Adaugă la asta și faptul că yoghinul trebuie să tindă spre un ideal (compasiune, calm, detașare, iubire etc.) și poate fi văzut mereu prin prisma acelui ideal („transfigurare”) și începi să nu mai ai relații foarte profunde cu omul din fața ta, ci să te însingurezi în timp ce-ți spui că ești într-o comunitate care te susține.

Este fericirea reală când ești mereu hipercritic la adresa ta? Ești prieten bun cu cineva, dacă acel cineva nu te vede ca pe tine, ci ca pe ce ai putea fi și încearcă să te convingă să fii altcineva?

MISA ca model restrâns pentru fenomene mai largi

MISA e ca o eprubetă în care s-au amestecat niște substanțe chimice, producând anumite reacții - dar existența eprubetei nu înseamnă că substanțele și reacțiile nu există și în exterior. Eprubeta doar oferă un spațiu de test mai bine delimitat.

După cum spuneam mai sus, dezinformarea există deja online și pe rețelele sociale. Ideea că ai descoperit adevărul secret există și ea. Presiunea de a crede și de a spune anumite lucruri, încurajarea reciprocă de adâncire într-un anumit mod de a fi, există și ele. Alienarea de ceilalți, vederea celorlalți mai degrabă prin prisma apartenenței la grup decât prin prisma persoanei lor reale sunt și ele prezente.

Grupurile naționaliste-conspiraționiste-antivacciniste care cred că au descoperit gaura din gogoașă urmează același tipar ca MISA - mai puțin centralizat, fără să existe neapărat un conducător al grupului, dar tot primind același tip de feedback din partea celor din jur, fiind descurajați de la a verifica poveștile pe care le dau mai departe (care oricum sunt prea multe pentru a fi verificate constant).

Se erodează relații atât cu cei din exterior (sexo-marxiști-vacciniști-globaliști-lgbt-blabla, văzuți predominant prin prisma apartenenței la grup), cât și probabil, deși mai puțin clar, cu cei din interior.

MISA este o oportunitate ratată de a studia fenomenele de dezinformare și cultism înainte ca ele să se răspândească din ce în ce mai mult. S-a preferat nu cunoașterea, ci scandalul, iar acum se urmează același curs de scandal și urlete, nu de înțelegere a unor fenomene.

E păcat că tot ce s-a înțeles din toată tevatura e „sex”, „urină” și „scandal”, pentru că asta nu ne ajută deloc pe termen lung.